vineri, 29 februarie 2008

Salata de ton cu cruditati

Ingrediente:
  • o conserva ton, scursa de zeama;
  • un morcov ras prin razatoarea mare;
  • o bucata de telina rasa prin razatoarea fina;
  • o ceapa taiata pestisori;
  • masline, dupa pofta;
  • zeama de lamaie;
  • o picatura de otet, pentru savoare;
  • un praf sare;
  • ulei cat cuprinde.

Mod de preparare
Se amesteca intr-un castron toate ingredientele. Iese delicioasa si e foarte sanatoasa. Mie nu imi place cu mar. Se zice ca o felie de mar in salata de cruditati o desavarseste.

miercuri, 27 februarie 2008

ganduri neterminate...

Azi am scris niste lucruri de care ma mir putin. Ma refer la raspunsul Oanei. Nu stiu ce m-a apucat. M-a "impulsionat" ideea aceea, de a te pastra frumoasa pentru cineva. Nu mi se pare corect. Noi imbatranim. Daca ar fi sa ramanem mereu cu nostalgia trecutului, s-ar casca un hau de frustrari intre noi si noi. Ne schimbam. Suntem "schimbabili". Urcam, coboram, facem ce-o fi, dar "ce am fost" nu mai putem ajunge.
La 50 de ani, dupa cativa copii, probabil ca nu voi mai avea acelasi corp (deja nu-l mai am). Dar daca asta ar conta, atunci inseamna ca orice speranta e pierduta. Imbatranirea e inevitabila. Si atunci? Va trebui sa-i dau "dreptate", daca se va uita DH la tinere? Nu cred. Daca va face asta, inseamna ca el nu ma va merita. Nu eu pe el.
Nu, ce am scris ramane valabil. Nu pentru oameni trebuie sa ne schimbam. Adica nu pentru ei, in mod direct. Pentru Dumnezeu ma schimb. El este garantul meu. La El ma raportez. Si daca El zice ca trebuie sa-mi respect sotul, asta fac. Chiar daca la un moment dat mi se pare ca nu merita, ca "merg in pierdere", ca el nu-mi satisface niste nevoi pertinente.
Dragostea mea pentru el nu e un schimb, cum nici a lui pentru mine nu ar trebui sa fie un schimb: "esti frumoasa, cumite, ai grija de mine, de copii, te iubesc. Nu - nu te mai iubesc!" Nu suntem la piata, sa ne iubim atata vreme cat suntem "politically corectness".
Te iubesc, chiar daca tot eu trebuie sa-ti strang sosetele dimineata de langa pat, chiar daca nu te gandesti ca am si eu program si vrei sa ma ocup doar de tine, chiar te superi daca nu o fac... Te iubesc, chiar daca nu-ti faci programul cum mi-ar placea... Te iubesc indiferent de toate, pentru ca te iubesc pe tine, nu "pe tine - if". Iar tu, la fel, trebuie sa ma iubesti, chiar daca nu sunt sotia, mama perfecta, nu sunt femeia ideala, nu sunt asa cum ti-am promis ca voi fi si cum eram atunci... Trebuie sa ma iubesti pe mine, asa cum sunt, deoarece casnicie inseamna "la bine si la rau", nu doar "la bine", doar atata vreme cat "cadrez", cat ma potrivesc intr-un pat al lui Procust, chiar daca eu sunt cea care i-a determinat lungimea si totusi vad ca nu ma pot "incadra" in el.

Iar daca vreau sa ma schimb in vreo directie, numai teama sau iubirea de Dumnezeu ma pot motiva. Orice altceva - eu, cineva, ceva - ma face sa obosesc si sa ma pierd pe parcurs.

27 februarie 2008, 115p

Astazi am inceput programul de "venit in fire".
De fapt de ieri, dar de azi am inceput sa notez. Ei, au mai fost tentative, toate sortite uitarii. Asa ca, avand acest blog, am hotarat sa tin o lista cu lucruri realizate sau nerealizate, sa vad la ce ma duce.

Deci, imi propusesem dimineata niste lucruri. Le-am dus pe toate la bun sfarsit. Merit o bulina rosie, nu? Ca bine zic!

Am zis ca cel mai bine ar fi sa fac un fel de "registru" in care sa trec toate zilele. Le voi eticheta diferit, pe zile.
Deci: REALIZARILE ZILEI

- ne-am trezit dimineata - la 6.30. Ana a fost prima care a sarit din pat; pana sa vin eu de la baie, ea era imbracata. :-) La masa, a exclamat: "Nu stiu ce am, dar azi sunt in forma!"
- rutinele de seara erau facute. Casa a ramas dupa iesirea spre scoala la o nota, sa, zicem, 8 pt cum arata. 10, pentru dimineata asta.
Scriu doar activitatile, sa nu ma intind prea mult la vorba:
- pagini realizate - 10
- sters praful in camera de zi, scuturat cuvertura - 10
- curat pe dulap la fete, dupa cum imi propusesem: surpriza: a facut Maria. A adunat toate, a sters praful... 10 pentru Maria. Teodora nu a avut chef. Toata ziua a zis ca e obosita. Si-a realizat doar sarcinile obligatorii. Merita si ea un 10. Dar in cazul acesta, Maria merita 2x10.
- spalat un rand de lenjerii - 10
- adunat rufele de pe sarma, cele de alaltaieri :-) - 5 (azi au stat doar in bataia prafului, caci se puteau aduna de ieri)
- pus toate rufele uscate la loc: 10 cu felicitari!!!
- pregatit bagajul pt pr. - 10
- preparat mancare: 2 feluri: tocana de legume si mazare cu orez. Au iesit bune: - 10
- activitati cu fetele: rezolvare probleme mate, atentionare cu privire la scris, la caiete... teme la romana; am citit impreuna, toate, despre dinozauri, in enciclopedie; Ana a lucrat la alegere. Pe ea nu o poti obliga cu nici un chip. Nu-i pot zice: "lucreaza aici!". Ea ia caietul si luceaza unde are chef si cum are chef. Azi i-a placut sa coloreze literele care alcatuiesc cuvantul CEAS. Sigur ca a stiut. In rest, "se antreneaza". Cand se plictiseste, alearga dintr-un capat in altul al holului sau sare sotronul pe mocheta din hol. Alearga pana se extenueaza. Nu am mai vazut asa ceva. Si vorbeste, se felicita, se incurajeaza! Ma gandesc ce bine ca nu avem pe nimeni sub noi! - 10
- curatenie in baie. Desi nu e "zona saptamanii", am dat cu "cilit" portocaliu gresia din spatele wc si din spatele chiuvetei, wc si chiuveta. S-a curatat gresia de nu-mi venea sa cred. Nu stiu de ce aveam impresia ca totul e atat de "vechi", incat nu se duce. Intr-adevar, numai la domestos cu apa, cu mopul, nu se duce. - 10
- pe hol, iar, am sters praful de pe dusumea. Si de pe bordura de la gresie. Se pare ca cel mai bine e cu servetele umede. Cand dau cu mopul nu ramane stralucitor. Parca nici nu se duce praful. Azi a iesit frumos. Incep sa-mi iubesc casa! - 10
- Dupa plecarea DH, am strans toate in camera de zi. Atunci. Desi era ora 20. (in mod normal, as fi lasat pe dimineata). A ramas luna! Maine la prima ora voi sterge praful. Casa mea incepe sa straluceasca. Ai avut dreptate, Oana! - 10
- Dupa ce le-am culcat pe fete, am facut dus, desi nu aveam chef. Dar cele scrise astazi, ma angajeaza. Nu-mi permit sa merg cu parul nespalat la scoli. Mi l-am dat si cu balsam. Am folosit gelul de la Oana. Apoi, m-am dat cu crema de corp... Miros asa cum mi-au placut intotdeauna tipele! - 10
- Inca un 10: Dupa dus, am sters faianta in baie, oglinda, bateria la cada, chiuveta... Am lasat si baia stralucitoare. Sau aproape. Mai e raftul acela nesuferit pe care voi dori sa-l inlocuiesc cu un dulap de baie in viitorul cat mai apropiat. Nu-l mai suport! - 10
Acum, iata-ma-s!
___________________
TOTAL: 115 puncte

Vorba Anei: "Azi am fost in forma!"

Ganduri despre cine sunt eu

Mi-am pus si eu de multe ori problema asta: ce importanta are ordinea? Nu este o moda? (dincolo de sanatatea casei si a familiei) Ce importanta are sa fii aranjata? Daca te uiti din punctul tau de vedere, poate nu are importanta. Fiecare cu ale lui. Dar daca privesti dintr-o perspectiva un pic mai duhovniceasca, te vezi, "utilitarist", o rotita in planul mantuirii.
Dumnezeu ne vrea curate si cu fata frumoasa? El spune " Tu `ns\, când poste[ti, unge capul t\u [i fa]a ta o spal\" (Mt. 6, 17) Stiu care era contextul in care a zis asta, probabil ca si toti stim. Dar eu vad in asta si o apreciere a discretiei, a ceea ce inseamna: nu conteaza ce e in sufletul meu, e trecator, ca si mine.
Eu am vazut ca "e nevoie" de respectarea acestor lucruri elementare nu ca sa il "conving" pe x sau pe y, ci ca sa ma fac un "instrument" al Dumnezeirii. Pentru ca pe Dumnezeu il vezi in frumusete, curatie si curatenie, ordine.
In deranj, chiar daca acesta e motivat de "independenta", nonconformism sau de orice altceva, se vede doar "dezordinea" din capul si sufletul cuiva. Nu am vazut acestea demult. De aia, o viata am tot fost "rebela".
Bine, ma gandesc acum, poate exista reversul : formalismul, masca frumusetii.
O fi asa in lume. Ma gandesc acum doar la mine. :-)

luni, 25 februarie 2008

Planificare saptamanala


Ceea ce avem de făcut mai întâi, e sa ne gândim la lucrurile pe care le facem în fiecare săptămână. Apoi, trebuie să alegem care vor fi zilele pe care le vom dedica acelor activităţi, să le punem în agendă şi să le respectăm. Fixează-ţi o întâlnire cu tine însăţi! Încearcă pentru o săptămână. Te va surprinde să vezi câte lucruri rezolvi într-o săptămână.

Exemplu:
Luni: Ora de binecuvântare săptămânală a casei (8:00am-9:00am)
Ora de binecuvântare săptămânală a casei
a. Adună/aruncă revistele vechi.
b. Schimbă aşternuturile.
c. Aruncă toate gunoaiele.
d. Aspiră în toate camerele.
e. Şterge pe jos în bucătărie şi în baie.
f. Şterge oglinzile şi uşile.
g. Şterge praful.
Marți: Zi liberă
1. Udă şi fertilizează plantele.
2. Petrece 15 minute în zona curentă.
Miercuri: Zona şi muncă de birou
1. Termină sarcinile curăţeniei zonale.
2. Verifică sarcinile curăţeniei săptămânale, să termini ce nu ai reuşit.
3. Verifică frigiderul să fie curat.
4. Lucrează la menu şi la lista de cumpărături.
5. Verifică banii inainte de cumpărături.
Joi: Ziua de cumpărături
1. Vezi să ai menú-ul planificat .
2. Verifică lista de cumpărături înainte de a ieşi pe uşă. Ia-o cu tine.
3. Ziua de ucmpărături.
4. Ziua de ieşit:
a. Bibliotecă.
b. Poştă.
c. La cumpărat cadouri.
d. De rezolvat alte probleme.
Vineri: Hârtii şi mărunţişuri
1. Azi fii romantică.
2. Îndosariază hârtiile.
3. Curăţă poşeta.
4. Aeriseşte hainele şi curăţă pantofii.
5. Curăţă cuşca animalelor.
6. Curăţă maşina.
7. Fă ordine în dressing.
8. Termină corespondenţa amânată.
Ura! E weekend! E momentul pentru relaxare! Distrază-te un pic!

Vineri: este "Seara întâlnirilor"
Sâmbătă: este "Distracţie în familie"
Duminică: ai grijă de sufletul tău!

sâmbătă, 23 februarie 2008

Ideile Charlotte despre educatie

3. Iată ideile principale ale lui Charlotte Mason:

Educaţia este o atmosferă:

Art. 6 din lista educaţională a lui Charlotte Mason postulează:

"Prin expresia, EDUCAŢIA ESTE O ATMOPSFERĂ, nu se înţelege că un copil ar trebui izolat în ceea ce s-ar putea numi un "mediu al copilului", special adaptat şi pregătit; dar trebuie să ţinem cont de valoarea educaţională a mediului natural de acasă, format atât din persoane, cât şi din lucruri şi trebuie lăsat să trăiască liber în condiţii adecvate. Este sufocant pentru copil să îi reduci lumea la "nivelul copilului". (Mason 1923: prefaţă).

Charlotte Mason se referea la o practică foarte populară în acele vremuri, propovăduită de Friedrich Froebel şi grădiniţele sale şi Maria Montessori, cu ale sale "case de copii", care realizau un mediu scalat la dimensiunile copiilor, incluzând mobilier, echipamente şi materiale. Mason precizează foarte clar că atunci când se referă la atmosferă sau mediu, vorbeşte despre mediul natural al copiilor, despre casa lor, cuprinzând şi ce, şi pe cine stau în ea, precum şi despre rolul pe care îl poartă acest lucru în educaţia copiilor.

Mason considera că mediul natural al unui copil este superior, în primul rând datorită lipsei de libertate şi artificialului care exista în şcolile pentru copii mici şi grădiniţe. Continuându-l pe Rousseau, Mason simţea că prea multe interferenţe din partea unor lucruri sau persoane erau în detrimetul copilului, călcând în picioare "spontaneitatea sau iniţiativa personală" (Mason 1886: 190). Mason credea că un copil trebuie lăsat mai degrabă, cât de mult în seama naturii, "Marele Educator". "...părinţii dovedesc înţelepciune dacă îl lasă cât de mult pe copil în natură " (Mason 1886: 186). "Există foarte puţine lucruri mai dulci şi mai deosebite pentru copil ca o confersaţie plăcută cu mama lui; dar un lucru este şi mai bun – comunicarea cu "mama superioară" (Mason: 1886: 79). "...locul nostru în educaţia copiilor ar trebui să fie subordonat celui ocupat de natura însăşi " (Mason 1896: 193).


Charlotte Mason a dedicat o bună parte din primul său volum, "Home Education", (Educaţia acasă_netradus) dezbătând ce fel de atmosferă este mai apropiată de dezvoltarea naturală a copilului, în educaţia timpurie. Ea credea că viaţa din afara casei are o importanţă supremă. "...Prima datorie a unei mame faţă de copilul său este să-i asigure un timp pentru creştere liniştită, şase ani de viaţă receptivă, în care cea mai mare parte a timpului să fie petrecut în afara casei, la aer liber " (Mason 1886: 43). Timpul petrecut afară, cu foarte puţină intervenţie din partea unui adult, chiar deloc, asigură ceea ce Mason simţea că ar fi necesităţile educaţionale: folosirea simţurilor, joacă, învăţare de la "lucruri" şi oportunitatea unor pătrunzătoare observări a naturii.


Pentru a sintetiza această primă idee, importanţa mediului educaţional, Mason scria:


... obiectivul meu este să arăt că funcţiunea principală a unui copil – "afacerea" lui în lume, în primii şase sau şapte ani din viaţă – este să descopere tot ce poate, despre absolut orice îi intră sub observaţie, prin mijlocirea celor cinci simţuri; pentru care neostoitul apetit pentru cunoaştere le aduce în cale; iar aici efortul părinţilor trebuie să se axeze pe orientarea spre o cunoaştere liberă a Naturii şi a obiectelor naturale; astfel, de fapt, educaţia intelectuală a copiilor va trebui să se constituie într-o exercitare liberă a puterii perceptive, iar înţelepciunea educatorului va consta în urmărirea indicaţiilor naturii în evoluţia completă a fiinţei umane. (Mason 1886: 96-97).

Disciplinarea obisnuintelor

Articolul 7:

"Prin EDUCAŢIA ESTE O DISCIPLINĂ, se înţelege disciplina obişnuinţelor formate definitiv şi conştientizate, fie că e vorba de obişnuinţe ale trupului sau ale gândirii. Psihologii ne spun despre adaptarea structurilor creierului la obişnuinţele" (Mason 1923: prefaţă).

Ca om al epocii, Charlotte Mason credea că deşi un rol foarte important îl are comuniunea cu natura, totuşi natura lui umană trebuie să fie înnobilată prin bune obişnuinţe. Foarte interesată de ştiinţa timpului, Mason a utilizat teorii psihologice care spun că gândul lasă o impresie, o "brazdă" fizică asupra creierului. Ea credea că obişnuinţele indezirabile pot fi eradicate prin înlocuirea gândurilor cu unele care conduc spre comportamente dezirabile, repetate şi întărite până când comportamentul dezirabil devine obişnuinţă.

Teoria evoluţionistă a apărut pentru prima oară în perioada în care a trăit şi Ch. Mason şi a produs o revoluţie în gândire în special în Biserică. Era obişnuit la anglicani (Mason era anglicană) să îmbrăţişeze această teorie, care a condus la ls o re-evaluare a Bibliei, ajungând în cele din urmă să o considere o rătăcire, supusă greşelilor, conţinând legende şi mituri.

Astfel, însăşi natura omului a fost pusă în joc, cu tradiţionala învăţătură a Bisericii referitoare la păcatul originar sau la păcătoşenia înnăscută a omului. Teoria evoluţionistă a dus la schimbarea acestei concepţii, promovând, dimpotrivă, inocenţa omului la naştere.

Articolul 2 preciza: "Copiii nu sunt născuţi nici buni, nici răi, ci cu posibilitatea de a se orienta spre bine sau spre rău". Pornind de la această concepţie, Mason a accentuat importanţa formării de obişnuinţe bune, începând din perioada micii copilării. Respingând rolul eredităţii, ea credea că, prin natură, copiii din clasa muncitoare nu moştenesc cu necesitate porniri vicioase la fel cum nici ce din clasa educată nu dobândesc virtuţile prin naştere, ci că "educaţia este mai puternică decât natura" (Mason 1896: 159), şi că obişnuinţa este a doua natură (Mason 1886: 105, şi multe alte locuri).

În consecinţă, Charlotte Mason începe cu educaţia copilului de creşă, dând multe indicaţii cu privire la curăţenie, aer curat, baia zilnică, loc de joacă ordonat ore fixe de culcare şi de masă şi exerciţii zilnice. De îndată ce copilul începe să meargă şi să vorbească, el trebuie antrenat în anumite comportamente, până ce acestea devin obişnuinţe. Deşi nu a fost niciodată mamă, ea era optimistă asupra evoluţiei omului, a progresului umanităţii şi credea că această noţiune de disciplinare a obişnuinţelor este nu numai una dintre cheile fomării caracterului fiecărui om, dar chiar a progresului umanităţii întregi.

Studii de educatie informala

2. Idei Cheie la Charlotte Mason
În acele vremuri, concepţiile lui Kant, Descartes, Rousseau şi Pestalozzi promovau un nou tip de educaţie, mai informală, accesibilă copiilor din toate clasele sociale, educaţie la niveluri superioare şi pentru femei. Toate acestea, în opoziţie cu şcoala tradiţională, formală, clasică, adresată cu prioritate băieţilor.

Aflându-se într-o situaţie mai degrabă neobişnuită, datorită faptului că fusese independentă de la vârsta de 16 ani, domnişoara Mason a ajuns să urmeze o şcoală de educatoare, pentru ca mai târziu să înfiinţeze propriul liceu de fete şi o nouă şcoală pedagogică, o organizaţie naţională de educaţie şi şcoli elementare. Pentru acele vremuri, toate aceste lucruri făcute de o femeie erau extraordinare.

Charlotte fusese îndrumată în metodele educaţionale de Johann Pestalozzi şi se instruie citind cu asiduitate operele acestuia. Pestalozzi (1712-1778), înfocat ucenic al lui Jean-Jaques Rousseau, înţelegea ca educaţia copiilor să se facă folosindu-se mai ales de simţuri şi manevrând mai degrabă "lucruri", nu numai "cuvinte". El este inventatorul conceptului de "object lesson". Pornind de la învăţăturile lui Pestalozzi şi ale altor filosofi ai educaţiei, Mason şi-a format o filosofie proprie, expusă în cele 20 de articole, cunoscute şi sub numele de "Declaraţia drepturilor copiilor" (Cholmondeley 1960: 227) şi în cele 6 volume despre educaţie, în special ultimul, apărut în 1923, numit An Essay towards a Philosophy of Education (Un eseu spre o filosofie a educaţiei – a fost tradus? - nu).

vineri, 22 februarie 2008

ZONA 5: Dormitorul fetelor

În această săptămână lucrăm în zona 5: Dormitorul copiilor. Poate nu vei reuşi să faci curăţenia în întregime în această săptămână. Nici nu este acesta obiectivul. Orice faci în această săptămână, va fi o îmbunătăţire faţă de săptămânile trecute. Luna viitoare vom ajunge din nou la zona aceasta.



Pentru începătoare (Flylady le spune flybaby): Sarcina lor este să elibereze camera de lucrurile nefolositoare sau pe care nu le mai iubesc. 15 min/zi for fi petrecute în această săptămână făcând ceva - orice în dormitor. Nu s-au adunat toate în el într-o săptămână, aşa încât nici nu trebuie sa avem pretenţia să îl curăţăm într-o săptămână. Vom pune totuşi început bun. Este "trendy" (LOL)! Să ne obişnuim să scăpăm de lucrurile în plus pas cu pas. Hotărăşte când ai timp zilnic să faci asta, setează-ţi alarma peste 15 min. şi fă-o!

Dacă zona 4 e deja debarasată: (aceasta înseamnă că nu mai e nimic în plus – doar lucruri pe care le foloseşti sau le iubeşti!): treci la lista curăţeniei detaliate.

Vei rămâne uimită să vezi ce relaxantă este o cameră fără lucruri care ar putea-o face să pară dezordonată!

Charlotte Mason

3. Iată ideile principale ale lui Charlotte Mason:
Educaţia este o atmosferă:
Art. 6 din lista educaţională a lui Charlotte Mason postulează:
"Prin expresia, EDUCAŢIA ESTE O ATMOPSFERĂ, nu se înţelege că un copil ar trebui izolat în ceea ce s-ar putea numi un "mediu al copilului", special adaptat şi pregătit; dar trebuie să ţinem cont de valoarea educaţională a mediului natural de acasă, format atât din persoane, cât şi din lucruri şi trebuie lăsat să trăiască liber în condiţii adecvate. Este sufocant pentru copil să îi reduci lumea la "nivelul copilului". (Mason 1923: prefaţă).
Charlotte Mason se referea la o practică foarte populară în acele vremuri, propovăduită de Friedrich Froebel şi grădiniţele sale şi Maria Montessori, cu ale sale "case de copii", care realizau un mediu scalat la dimensiunile copiilor, incluzând mobilier, echipamente şi materiale. Mason precizează foarte clar că atunci când se referă la atmosferă sau mediu, vorbeşte despre mediul natural al copiilor, despre casa lor, cuprinzând şi ce, şi pe cine stau în ea, precum şi despre rolul pe care îl poartă acest lucru în educaţia copiilor.
Mason considera că mediul natural al unui copil este superior, în primul rând datorită lipsei de libertate şi artificialului care exista în şcolile pentru copii mici şi grădiniţe. Continuându-l pe Rousseau, Mason simţea că prea multe interferenţe din partea unor lucruri sau persoane erau în detrimetul copilului, călcând în picioare "spontaneitatea sau iniţiativa personală" (Mason 1886: 190). Mason credea că un copil trebuie lăsat mai degrabă, cât de mult în seama naturii, "Marele Educator". "...părinţii dovedesc înţelepciune dacă îl lasă cât de mult pe copil în natură " (Mason 1886: 186). "Există foarte puţine lucruri mai dulci şi mai deosebite pentru copil ca o confersaţie plăcută cu mama lui; dar un lucru este şi mai bun – comunicarea cu "mama superioară" (Mason: 1886: 79). "...locul nostru în educaţia copiilor ar trebui să fie subordonat celui ocupat de natura însăşi " (Mason 1896: 193).
Charlotte Mason a dedicat o bună parte din primul său volum, "Home Education", (Educaţia acasă_netradus) dezbătând ce fel de atmosferă este mai apropiată de dezvoltarea naturală a copilului, în educaţia timpurie. Ea credea că viaţa din afara casei are o importanţă supremă. "...Prima datorie a unei mame faţă de copilul său este să-i asigure un timp pentru creştere liniştită, şase ani de viaţă receptivă, în care cea mai mare parte a timpului să fie petrecut în afara casei, la aer liber " (Mason 1886: 43). Timpul petrecut afară, cu foarte puţină intervenţie din partea unui adult, chiar deloc, asigură ceea ce Mason simţea că ar fi necesităţile educaţionale: folosirea simţurilor, joacă, învăţare de la "lucruri" şi oportunitatea unor pătrunzătoare observări a naturii.
Pentru a sintetiza această primă idee, importanţa mediului educaţional, Mason scria:
... obiectivul meu este să arăt că funcţiunea principală a unui copil – "afacerea" lui în lume, în primii şase sau şapte ani din viaţă – este să descopere tot ce poate, despre absolut orice îi intră sub observaţie, prin mijlocirea celor cinci simţuri; pentru care neostoitul apetit pentru cunoaştere le aduce în cale; iar aici efortul părinţilor trebuie să se axeze pe orientarea spre o cunoaştere liberă a Naturii şi a obiectelor naturale; astfel, de fapt, educaţia intelectuală a copiilor va trebui să se constituie într-o exercitare liberă a puterii perceptive, iar înţelepciunea educatorului va consta în urmărirea indicaţiilor naturii în evoluţia completă a fiinţei umane. (Mason 1886: 96-97).
Disciplina obişnuinţei
Articolul 7:
"Prin EDUCAŢIA ESTE O DISCIPLINĂ, se înţelege disciplina obişnuinţelor formate definitiv şi conştientizate, fie că e vorba de obişnuinţe ale trupului sau ale gândirii. Psihologii ne spun despre adaptarea structurilor creierului la obişnuinţele" (Mason 1923: prefaţă).
Ca om al epocii, Charlotte Mason credea că deşi un rol foarte important îl are comuniunea cu natura, totuşi natura lui umană trebuie să fie înnobilată prin bune obişnuinţe. Foarte interesată de ştiinţa timpului, Mason a utilizat teorii psihologice care spun că gândul lasă o impresie, o "brazdă" fizică asupra creierului. Ea credea că obişnuinţele indezirabile pot fi eradicate prin înlocuirea gândurilor cu unele care conduc spre comportamente dezirabile, repetate şi întărite până când comportamentul dezirabil devine obişnuinţă.
Teoria evoluţionistă a apărut pentru prima oară în perioada în care a trăit şi Ch. Mason şi a produs o revoluţie în gândire în special în Biserică. Era obişnuit la anglicani (Mason era anglicană) să îmbrăţişeze această teorie, care a condus la ls o re-evaluare a Bibliei, ajungând în cele din urmă să o considere o rătăcire, supusă greşelilor, conţinând legende şi mituri.
Astfel, însăşi natura omului a fost pusă în joc, cu tradiţionala învăţătură a Bisericii referitoare la păcatul originar sau la păcătoşenia înnăscută a omului. Teoria evoluţionistă a dus la schimbarea acestei concepţii, promovând, dimpotrivă, inocenţa omului la naştere.
Articolul 2 preciza: "Copiii nu sunt născuţi nici buni, nici răi, ci cu posibilitatea de a se orienta spre bine sau spre rău". Pornind de la această concepţie, Mason a accentuat importanţa formării de obişnuinţe bune, începând din perioada micii copilării. Respingând rolul eredităţii, ea credea că, prin natură, copiii din clasa muncitoare nu moştenesc cu necesitate porniri vicioase la fel cum nici ce din clasa educată nu dobândesc virtuţile prin naştere, ci că "educaţia este mai puternică decât natura" (Mason 1896: 159), şi că obişnuinţa este a doua natură (Mason 1886: 105, şi multe alte locuri).
În consecinţă, Charlotte Mason începe cu educaţia copilului de creşă, dând multe indicaţii cu privire la curăţenie, aer curat, baia zilnică, loc de joacă ordonat ore fixe de culcare şi de masă şi exerciţii zilnice. De îndată ce copilul începe să meargă şi să vorbească, el trebuie antrenat în anumite comportamente, până ce acestea devin obişnuinţe. Deşi nu a fost niciodată mamă, ea era optimistă asupra evoluţiei omului, a progresului umanităţii şi credea că această noţiune de disciplinare a obişnuinţelor este nu numai una dintre cheile fomării caracterului fiecărui om, dar chiar a progresului umanităţii întregi.

Studii de educatie informala

1.

Charlotte Maria Shaw Mason s-a născut la Bangor, o localitate engleză aflată pe malul mării, In prima zi a anului 1842. A rămas fără mamă la vârsta de 16 ani. Tatăl său, nesuportând pierderea, a murit în anul următor. Rămasă orfană, Charlotte a locuit la nişte prieteni până la vârsta de 18 ani, când a plecat la Londra, pentru a se înscrie la un colegiu în care se pregăteau profesori: The Home and Colonial School Society, prima instituţie din Anglia, care urma metodele avansate ale lui Johann Pestalozzi. În 1860 a început cursurile de 3 ani. Încă din 1861 a primit un post de şefă de catedră la una dintre primele şcoli pentru copii mici (preşcolari) din ţară: The Davison School. După primirea certificatului de absolvire a şcolii şi după experienţa avută cu copiii, CM a iniţiat o şcoală superioară pentru fete la Davison School. Avea 22 ani. A rămas acolo până la 29 ani, când s-a retras din cauza unei boli.

A mai ocupat posturi la diferite şcoli, a călătorit foarte mult, a scris cărţi de educaţie, bazate pe observaţiile din teren.

Făcea parte dintr-o societate filosofica pentru femei " Browning Society " şi un club de poezie, unde se citeau piesele lui Shakespeare.

În 1885, vicarul i-a cerut lui lui CM, acum în vârstă de 43 ani, să doneze cewva pentru o parohie nouă. În loc de bani, ea a donat o serie de prelegeri despre educaţie. Acestea au fost publicate un an mai târziu, cu titlul "Educaţia acasă" (Home Education).

Un an mai târziu, citind aceste prelegeri, Mrs. Francis Steinthal, a ajutat-o pe Mason să înfiinţeze o asociaţie educţională pentru părinţi în Bradford, "Uniunea educaţională a părinţilor" (Parents’ Educational Union - PEU). În scurt timp, datorită extinderii ideilor promovate de această uniune, ş-au format mai multe filiale PEU pe tot teritoriul Angliei.

În 1890, Charlotte Mason a conceput o publicaţie lunară PEU, Revista părinţilor, şi se pregătea să înfiinţeze propriul colegiu pentru femei. Doi ani mai târziu, la 50 de ani, a deschis la Springfield, Ambleside the House of Education (Casa Educaţiei), având înscrise 21 de studente.

Casa educaţiei s-a mutat în 1894 la Green Bank Estate în Ambleside. Charlotte Mason şi-a continuat munca până la 16 ianuarie 1923, când a murit, la vârsta de 81 ani.

Test Montessori



Am gasit tot la Irina un site despre educatia Montessori

joi, 21 februarie 2008

Si un pic de Mises


Înţelesul libertăţii economice este acesta: individul este în măsură să aleagă felul în care doreşte să se integreze în ansamblul societăţii. Individul îşi poate alege cariera, el este liber să facă ceea ce doreşte să facă.

Toate acestea nu trebuie, desigur, interpretate în sensul pe care atâta lume îl împrumută astăzi cuvântului libertate; trebuie interpretate, mai degrabă, in sensul că, graţie libertăţii economice, omul este eliberat de constrângeri naturale. In natură nu există nimic care să poată fi numit libertate, există numai regularitatea legilor naturii, cărora omul trebuie să le dea ascultare, dacă doreşte să-i izbutească ceva.

Intrebuinţând termenul libertate, aşa cum se aplică el fiinţelor umane, avem în vedere numai libertatea în cadrul societăţii. Totuşi, astăzi, mulţi consideră că libertaţile sociale sunt independente unele de altele. Cei ce se autointitulează astăzi "liberali" revendică măsuri politice diametral opuse acelora pe care liberalii din secolul al XIX-lea le susţineau în programele lor. Aşa numiţii liberali de azi împărtăşesc ideea, foarte răspândită, că libertatea de expresie, de gândire, libertatea presei şi a religiei, libertatea de a nu fi arestat fără judecată - aşadar toate aceste libertăţi pot fi prezervate în absenţa a ceeace se numeşte libertate economică. Ei nu realizează că, într-un sistem din care piaţa este absentă, în care guvernul dirijază totul, toate aceste alte libertăţi sunt iluzorii, chiar dacă iau formă de legi şi sunt consemnate în constituţii. [...]

Este adevărat că libertatea de care se poate bucura cineva într-o economie de piaţă nu este o libertate perfectă din punct de vedere metafizic. Dar o libertate perfectă nu există. Libertatea are sens numai în cadrul societăţii. [...]

Libertatea în societate înseamnă că un om depinde de ceilalţi în aceeaşi măsură în care ceilalţi depind de el. Societatea în regimul economiei de piaţă, în condiţii de "economia libre," înseamnă o situaţie în care fiecare îi serveşte pe concetăţenii săi şi este în schimb servit de ei. [...]

De fapt, în sistemul capitalist, patroni sunt, în ultimă instanţă, consumatorii. Nu statul este suveran, ci populaţia. Şi dovada suveranităţii consumatorilor este că ei au dreptul de a fi nesăbuiţi. Acesta este privilegiul suveranului. El are dreptul de a comite greşeli, nimeni nu-l poate împiedica să le comită, dar trebuie să plătească, desigur, pentru greşelile sale. Afirmând supremaţia consumatorului, sau suveranitatea sa, nu afirmăm că el nu face greşeli, că ar fi un om care ştie întotdeauna ce este mai bine pentru el. Consumatorii cumpără sau consumă, adesea, lucruri pe care nu s-ar cădea să le cumpere sau să le consume.

Dar ideea că ar exista o formă de guvernare capitalistă, capabilă de a-i împiedica pe oameni să-şi provoace ei înşişi neplăceri, controlându-le consumul, este falsă. Guvernul imaginat ca autoritate paternă, ca tutore universal, este ideea celor ce favorizează socialismul. [...]

Libertatea înseamnă, într-adevăr, libertatea de a greşi. Acest lucru trebuie să-l reţinem. Este cu putinţă ca felul în care concetăţenii noştri îşi cheltuiesc banii şi îşi trăiesc vieţile să ne pară aspru criticabil. Putem fi încredinţaţi că ceeace fac ei este absolut nesocotit şi rău, dar, într-o societate liberă există multe căi pe care oamenii îşi pot răspândi opiniile despre felul în care concetăţenii lor ar trebui să-şi modifice stilul de viaţă. Se pot scrie cărţi, se pot scrie articole, se pot ţine discursuri; doritorii pot chiar predica la colţul străzii -- şi în multe ţări aşa se şi întâmplă. Dar ei nu trebuie să impună supravegherea poliţienească altor oameni pentru a-i împiedica să facă anumite lucruri, numai pentru că ei înşişi nu doresc să lase acestor alţi oameni libertatea de a le face.

Aceasta e diferenţa dintre sclavie şi libertate.

Într-o economie de piaţă, fiecare om, servindu-şi concetăţenii, se serveşte pe sine însuşi. La aceasta se refereau autorii liberali din secolul al XVIII-lea, vorbind despre interesele corect înţelese ale tuturor grupurilor şi ale tuturor indivizilor. Şi această doctrină a armoniei intereselor este cea care a suscitat opoziţia socialiştilor. Ei vorbeau despre un "conflict ireconciliabil de interese" între diverse grupuri.


Perspectiva ortodoxa asupra lumii

Azi am dat peste Serafim Rose. La Irina, pe blog. Aveam o parere preconceputa de spre el, trebuie sa recunosc. Intr-adevar, am gasit elemente cumva prea extreme. Dar nu asta e problema. Ideea e ca are si foarte multe opinii pe care le agreez.
Am tendinta de a "cataloga" lucrurile, de a le vedea doar alb/negru. Imi amintesc ca asta vazuse Luminita la mine inca de pe vremea liceului. Desi vad un pic mai nuantat acum (probabil varsta), tot mai observ uneori ca am tendinta de vedea bicolor. Asa era si in cazul acestui parinte. Stiam ca este foarte apreciat in lumea ortodoxa, dar mai stiam, de asemenea, ca are tendinte un pic prea puritane, incremenite intr-o istorie a "altor vremuri", intotdeauna "mai bune". Fara exceptie. Intr-adevar, asa e. Insa aceasta perceptie mi-a ascuns ceea ce zice "bine" acel om. Pentru care imi pare rau.

Deci...
Ce am gasit interesant la pr. Serafim Rose: Perspectiva ortodoxa asupra lumii, un material publicat in „The Orthodox Word” Vol. 18, Nr. 4 (105) iulie-august, 1982 Traducerea: Radu Hagiu

Si acum, cateva citate care mi-au placut. Poate le si comentez, ca mi-am cam pierdut exercitiul.

"Ortodoxia este viata. Daca nu traim ortodoxia, pur si simplu nu suntem ortodocsi, indiferent de ce convingeri formale am avea.Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. Ortodoxia se vadeste nu doar in vederile noastre strict religioase, ci in tot ceea ce facem si spunem. Multi dintre noi suntem extrem de necunoscatori asupra responsabilitatii crestine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumeasca a vietilor noastre. Cel cu o adevarata perspectiva ortodoxa asupra lumii, traieste toate partile vietii sale ca un Ortodox."

Observ si eu in lumea Romaniei de azi cum ne declaram cu totii (ma rog, aproape) ortodocsi. Ce rezida din asta? Participare la niste slujbe, cand apucam, poate vreo spovedanie, poate impartasanie. Cununie si botez, ca "asa se face", mers de Pasti sa "luam Lumina" (la ce ne-o folosi...). Cam atat. Cam cum era pe vremea comunistilor, cand "ne numeam" comunisti. Faptul acesta nu implica prea multe, pentru marea majoritate a oamenilor. Doar formalitati: o sedinta, o uniforma, o demonstratie... zambet pe buze. Am simplificat grosolan, stiu. Dar in lumea noastra de azi, Ortodoxia nu este viata. Nu mai este. Si atunci, de ce ne-o fi teama sa recunoastem?


Ce nu mi-a placut (am zis sa dau si asta, sa vad daca-mi tine argumentarea):
"Oricine priveste viata noastra contemporana din perspectiva vietii normale duse de oamenii vremilor de mai dinainte – sa zicem din Rusia, din America, sau din oricare alta tara a Europei Occidentale din secolul al 19-lea – nu poate sa nu fie izbit de cat de anormala a devenit viata din ziua de astazi. "

Cum cuantificam faptul ca viata de atunci era normala? De ce nu spunem ca secolul al 18-lea a fost normal? sau celelalte secole, anterioare? De ce nu acum 2000 de ani, cand a inceput crestinismul? Si invers: ce inseamna "anormala"? faptul ca nu e ca cea considerata de cineva "normala"?

"Intregul concept al autoritatii si al ascultarii, al decentei si al politetei, al comportarii publice si private – toate s-au schimbat dramatic, s-au intors cu susul in jos, in afara unor grupulete izolate de oameni – de obicei crestini de vreun fel – care incearca sa pastreze un mod de viata asa-zis de „moda veche”.
Asta asa e. Dar nu raspunde la intrebare. Viata e ca lumea, si ca lumea suntem noi, spunea un cantec. Toata treaba asta cu "pe vremuri era mai bine" nu ne ajuta. Noi trebuie sa invatam de la trecut, sa nu repetam greselile - desi vedem ca nu putem invata nici macar de la parinti. Nu trebuie sa-l idealizam si sa incercam "conservarea" lui. Asta ar insemna sa renuntam la o multime de "achizitii" ale lumii de azi care nu au nici o incarcatura morala. Sunt asa cum le folosim noi.


Ideea care urmeaza imi place, mi se pare foarte pertinenta. Ar fi bine daca am avea-o treaza in minte.

"viata ce ne inconjoara este locul in care ne incepem viata crestina. Indiferent ce facem cu viata noastra, indiferent cat de mult continut crestin ii dam, tot mai pastreaza asupra ei ceva din amprenta „generatiei eu”, si trebuie sa fim indeajuns de smeriti pentru a observa aceasta. De aici trebuie inceput.

Exista doua abordari gresite ale vietii ce ne inconjoara, pe care multi le urmeaza astazi, gandindu-se ca, cumva, aceasta este ceea ce ar trebui sa faca crestinii ortodocsi. O abordare – cea mai des intalnita – este pur si simplu sa mergi in pas cu vremurile: sa te adaptezi la muzica rock, la obiceiurile si gusturile moderne, la intregul ritm al zgomotoasei noastre vieti moderne. Deseori parintii mai de moda veche vor avea putine legaturi cu aceasta viata si isi vor trai propriile vieti mai mult sau mai putin in izolare, dar vor zambi vazandu-si copiii urmand ultimelor mode nebunesti si gandindu-se ca este ceva inofensiv.[...]

Acest lucru este gresit. Crestinul trebuie sa fie diferit de lume, deasupra lumii nefiresti, anormale, de astazi, si acesta trebuie sa fie unul din lucrurile fundamentale pe care sa le stie ca o componenta a educatiei sale crestine. Altminteri nu are nici un sens sa ne numim crestini – cu atat mai putin crestini ortodocsi.
Abordarea gresita ce se afla la extrema opusa este una care ar putea fi numita falsa spiritualitate. Pe masura ce traducerile cartilor ortodoxe despre viata duhovniceasca devin tot mai disponibile, si un vocabular ortodox de lupta duhovniceasca pluteste tot mai mult in atmosfera, apare un numar crescand de oameni ce vorbesc despre isihasm, Rugaciunea lui Iisus, viata ascetica, stari inalte de rugaciune si de cei mai inaltati Sfinti Parinti ca Sf. Simeon Noul Teolog, Sf. Grigorie Palama si Sf. Grigorie Sinaitul. Este foarte bine sa fim constienti de aceasta parte cu adevarat inalta a vietii duhovnicesti ortodoxe si sa ii veneram pe marii sfinti care chiar au trait-o; dar daca nu avem o constienta foarte realista si foarte smerita a cat de departe suntem de viata isihasta noi, toti cei de astazi, si cat de putin pregatiti suntem chiar si sa ne apropiem de ea, interesul in ea va fi doar inca una din exprimarile universului nostru de plastic, centrat asupra sinelui. „Generatia-eu devine isihasta!” – este ceea ce incearca unii sa faca astazi; dar in realitate adauga doar un joc nou numit „isihasm” atractiilor Disneyland-ului.

Ce putem face
ceea ce un copil invata la scoala trebuie, in mod constant, verificat si corectat acasa. Nu putem presupune ca ceea ce el invata la scoala este pur si simplu ceva afacerist si lumesc si nu are nimic de a face cu educatia sa ortodoxa. El poate invata deprinderi si lucruri folositoare ... dar chiar si daca primeste doar atat, invata si multe pareri si filosofii gresite. Atitudinea primara a unui copil fata de aprecierea literaturii, muzicii, istoriei, artei, filosofiei, chiar a stiintei, si desigur a vietii si a religiei – trebuie sa vina, mai intai, nu din scoala, caci scoala ii va da toate acestea amestecate cu filosofie moderna; trebuie sa vina mai intai de acasa si de la Biserica, caci altfel el este obligat sa fie educat gresit de lumea de astazi, in care educatia publica este in cel mai bun caz agnostica, si in cel mai rau caz, in mod deschis, ateista sau anti-religioasa.

- Parintii trebuie sa cunoasca cu precizie ceea ce sunt invatati copiii lor la cursurile educationale, de catre aproape toate scolile americane, si sa corecteze acasa, nu doar printr-o atitudine onesta asupra acestui subiect (mai ales intre tati si fii – un lucru foarte rar in societatea americana), dar si printr-o stabilire clara a laturii morale care lipseste cu desavarsire din educatia publica.

- Parintii trebuie sa stie ce gen de muzica asculta copiii lor, ce contin filmele pe care ei le urmaresc (ascultand si privind impreuna cu ei atunci cand este necesar), la ce fel de limbaj sunt expusi si ce fel de limbaj folosesc, si sa ofere o atitudine crestina la toate acestea.

Totusi, nu este necesar sa vedem lumea dimprejur ca fiind cu totul rea. De fapt, pentru supravietuirea ca si crestini ortodocsi trebuie sa fim indeajuns de destepti pentru a folosi orice este pozitiv in lume spre folosul nostru. Aici voi enunta, in cateva idei, ce anume putem folosi din lume, fara a parea sa aiba nimic de a face in mod direct cu ortodoxia, cu scopul a formula perspectiva noastra ortodoxa asupra lumii.

- Copilul care a fost expus din frageda pruncie la muzica clasica de calitate, si si-a vazut sufletul format de ea, nu va fi nici pe departe atat de ispitit de ritmul si mesajul necizelat al rockului si al altor forme contemporane de pseudo-muzica, fata de o persoana care a crescut fara o educatie muzicala. O astfel de educatie muzicala, asa cum au spus mai multi din staretii de la Optina, rafineaza sufletul si il pregateste pentru primirea impresiilor spirituale.

- Copilul care a fost educat cu literatura, teatru si lirica de calitate, si a simtit efectul lor in suflet – adica, i-au facut placere cu adevarat – nu va ajunge cu usurinta un dependent de filmele si programele de televiziune contemporane si de romanele ieftine care distrug sufletul si il indeparteaza de la calea crestina.

- Copilul care a invatat sa vada frumusetea in pictura si sculptura clasica nu va fi tarat cu usurinta de perversitatea artei contemporane sau atras de produsele stridente ale publicitatii moderne si ale pornografiei.

- Copilul care cunoaste cate ceva despre istoria lumii, mai ales din vremurile crestine, si despre cum traiau si gandeau alti oameni, in ce erori si capcane au cazut oamenii indepartandu-se de Dumnezeu si de poruncile Sale, si ce vieti slavite si influente au dus cand I-au fost credinciosi – vor discerne viata si filosofia vremilor noastre si nu vor avea tendinta de a urma prima filosofie sau mod de viata nou intalnite. Una din problemele fundamentale referitor la educatia copiilor in ziua de astazi este ca nu li se mai ofera in scoli un simt al istoriei. E un lucru primejdios si nefast sa lipsesti un copil de simtul istoriei. Inseamna ca el nu are nici o capacitate de a lua exemplu de la oamenii ce au trait in trecut. Si, in realitate, istoria se repeta in mod regulat. O data ce vezi aceasta, devine interesant cum au rezolvat oamenii problemele, cum au fost oamenii care s-au ridicat impotriva lui Dumnezeu si ce a rezultat de aici, si cum si-au schimbat oamenii vietile, devenind exceptii si oferind un exemplu care este trait pana in vremurile noastre. Acest simt al istoriei este un lucru extrem de important care ar trebui transmis copiilor.

Fara aceasta suferinta, fara aceasta constienta, parintii ortodocsi isi vor creste copiii pentru a fi devorati de lumea contemporana. Cea mai buna cultura a lumii, primita cum se cuvine, rafineaza si dezvolta sufletul; cultura la moda astazi schilodeste si deformeaza sufletul si il impiedica sa aiba un raspuns deplin si normal la mesajul ortodoxiei.

Prin urmare, in lupta noastra impotriva duhului acestei lumi, putem folosi cele mai bune lucruri pe care lumea are a ni le oferi cu scopul de a merge dincolo de ele; tot ceea ce este bun in lume, daca suntem indeajuns de intelepti ca sa vedem, arata catre Dumnezeu, si catre Ortodoxie, si trebuie sa folosim aceasta.

***

Oricine a ajuns sa realizeze cat de profunda este Ortodoxia, si cat de deplin este angajamentul care i se cere unui crestin ortodox serios, si, de asemenea, ce fel de cerinte totalitariste are lumea contemporana asupra noastra, va vedea cu usurinta cat de gresita este aceasta parere. Cineva ori este ortodox tot timpul, in fiecare zi, in fiecare moment al vietii - ori nu este nicidecum cu adevarat ortodox. Ortodoxia se vadeste nu doar in vederile noastre strict religioase, ci in tot ceea ce facem si spunem. Multi dintre noi suntem extrem de necunoscatori asupra responsabilitatii crestine, religioase pe care o avem pentru partea aparent lumeasca a vietilor noastre. Cel cu o adevarata perspectiva ortodoxa asupra lumii, traieste toate partile vietii sale ca un Ortodox.

Deci sa intrebam acum: Cum putem alimenta si sustine aceasta perspectiva ortodoxa asupra lumii in viata noastra cotidiana? Primul si cel mai evident fel este de a fi in legatura permanenta cu sursele de hrana crestina, cu tot ceea ce Biserica ne da spre luminare si mantuire: slujbele Bisericii si Sfintele Taine, Sfanta Scriptura, Vietile Sfintilor, scrierile Sfintilor Parinti. Trebuie citite, desigur, cartile potrivite nivelului de intelegere al fiecaruia, si aplicata invatatura Bisericii la propriile circumstante de viata; atunci ele pot fi rodnice in a ne calauzi si a ne schimba intr-un mod crestin. Dar deseori aceste surse crestine fundamentale nu au efect deplin asupra noastra, sau nu ne influenteaza cu adevarat, deoarece nu avem atitudinea crestina corecta asupra lor si asupra vietii crestine pe care ele ar trebui sa ne-o inspire. Voi spune acum cateva cuvinte despre cum anume ar trebui sa fie atitudinea noastra, daca dorim sa dobandim un folos real de la ele si daca vor fi pentru noi inceputul unei adevarate perspective ortodoxe asupra lumii.

Inainte de toate, hrana duhovniceasca crestina, prin insasi natura ei, este ceva viu si hranitor; daca atitudinea noastra fata de ea este doar academica si scolareasca, nu vom reusi sa obtinem folosul care ar trebui. Astfel, daca citim carti ortodoxe sau suntem interesati de ortodoxie numai pentru a fi informati – sau ca sa ne aratam cunostiintele celorlalti, inseamna ca nu i-am inteles scopul; daca invatam poruncile lui Dumnezeu si legea Bisericii Sale doar pentru a fi „corecti” si pentru a judeca „incorectitudinea” celorlalti, inseamna ca nu i-am inteles scopul. Aceste lucruri nu trebuie sa ne influenteze doar ideile, ci trebuie sa ne atinga in mod direct vietile si sa le schimbe. In orice vreme de mare criza a treburilor omenesti – la fel ca si vremurile critice ce ne asteapta in lumea libera – cei cei isi vor pune nadejdea in cunoasterea exterioara, in legi si canoane si in corectitudine, nu vor putea rezista. Cei puternici vor fi atunci cei a caror educatie ortodoxa le-a dat un simt pentru ceea ce este cu adevarat crestinesc, cei a caror ortodoxie se gaseste in inima si este capabila sa atinga alte inimi.

Nimic nu este mai tragic decat sa vezi ca cineva, crescut in ortodoxie, are anumite cunostiinte de catehism, a citit cateva din Vietile Sfintilor, are o idee de ansamblu a ceea ce inseamna Ortodoxia, intelege unele din slujbe, iar apoi este inconstient de ceea se petrece in jurul lui. Si ofera copiilor sai aceasta viata impartita in doua categorii: una este felul in care majoritatea oamenilor traiesc si cealalta este felul in care ortodocsii isi petrec Duminicile si cand citesc unele texte ortodoxe. Cand un copil este crescut astfel este foarte probabil sa nu o urmeze pe cea ortodoxa; va fi o parte extrem de redusa a vietii sale, fiindca viata contemporana este prea atragatoare, prea multi oameni o urmeaza, este prea mult o parte a realitatii de astazi, doar daca a fost invatat cu adevarat cum sa o abordeze, cum sa se pazeasca de efectele negative ale ei si cum sa se foloseasca de lucrurile bune care se afla in lume.

Prin urmare, atitudinea noastra, incepand din acest moment, trebuie sa fie cu picioarele pe pamant si normala. Adica, trebuie aplicata circumstantelor reale ale vietii noastre, sa nu fie un produs al imaginatiei, al tendintelor de evadare si al refuzului de a fi confruntat cu realitatile de multe ori neplacute ale lumii care ne inconjoara. O ortodoxie care este prea exaltata si prea mult cu capul in nori apartine unei sere si este incapabila de a ne ajuta in viata cotidiana, fara a mai spune ceva de mantuirea celor din jurul nostru. Lumea noastra este extrem de cruda si raneste suflete cu asprimea ei; trebuie sa raspundem inainte de toate cu dragoste crestina si intelegere, cu picioarele pe pamant, lasand isihasmul si formele avansate de rugaciune celor capabili sa le primeasca.

Deci, de asemenea, atitudinea noastra nu trebuie sa fie centrata pe sine ci sa ajunga la cei care il cauta pe Dumnezeu si viata in El. In ziua de astazi, oriunde se gaseste o comunitate ortodoxa majora, ispita este de a o transforma intr-o societate a multumirii de sine si a incantarii cu virtutile si realizarile noastre ortodoxe: frumusetea bisericilor noastre si a ornamentelor din ele, maretia slujbelor noastre, chiar si puritatea doctrinei noastre. Dar adevarata viata crestina, chiar din timpul Apostolilor, a fost nedespartita de impartasirea ei catre ceilalti. O ortodoxie care traieste prin aceasta lumineaza inspre ceilalti – si nu este nevoie de a contura un „departament misionar” pentru a face aceasta; focul adevaratului crestinism se impartaseste singur. Daca ortodoxia noastra este doar ceva tinut pentru noi insine, si ne laudam cu ea, atunci suntem mortul care ingroapa mortul – exact starea multor parohii ortodoxe astazi, chiar si a celor cu un numar mare de tineri, daca nu aprofundeaza credinta lor. Nu e suficient sa zicem ca tinerii merg la biserica. Trebuie sa ne intrebam ce anume primesc ei din biserica, ce anume iau de la biserica, si, daca nu fac ortodoxia o parte a intregii lor vieti, atunci chiar ca nu este indeajuns sa spunem ca ei se duc la biserica.

Asemenea, atitudinea noastra trebuie sa fi iubitoare si iertatoare. Un soi de duritate s-a strecurat in viata ortodoxa de azi: „Acest om e un eretic; nu te apropia de el”; „acela e ortodox, aparent, dar nu poti fi sigur cu adevarat”; „cel de acolo e cu siguranta un spion”. Nimeni nu neaga ca Biserica este astazi inconjurata de dusmani, sau ca sunt unii ce se vor injosi sa profite de increderea si confidenta noastra. Dar asa a fost de pe vremea apostolilor, si viata crestina a fost intotdeauna oarecum riscanta in acest fel practic. Chiar daca se profita uneori de pe urma noastra si trebuie sa aratam o oarecare precautie in aceasta privinta, tot nu putem renunta la atitudinea noastra primara de dragoste si de incredere fara de care vom pierde una din temeliile vietii noastre crestine. Lumea, care nu il are pe Hristos, trebuie sa fie neincrezatoare si rece, dar crestinii, din contra, trebuie sa fie plini de dragoste si deschidere, sau altfel vom pierde esenta lui Hristos din noi si vom deveni la fel ca si lumea, buni de aruncat si de calcat in picioare. Un pic de smerenie cand privim la noi insine ne-ar ajuta sa fim mai darnici si iertatori cu greselile altora. Ne face o imensa placere sa ii judecam pe ceilalti pentru ciudatenia comportamentului lor; le spunem „ticniti” sau „convertiti nebuni”. Este adevarat ca trebuie sa ne pazim de oameni intr-adevar dezechilibrati, care ne pot face mult rau in Biserica. Dar ce crestin ortodox serios din ziua de azi nu e un pic „nebun”? Nu ne potrivim in tiparele acestei lumi; daca o facem, in lumea de astazi, nu suntem niste crestini seriosi. Astazi, adevaratul crestin nu poate fi acasa in lume; nu are ce face decat a se simti si a fi considerat de ceilalti ca fiind un pic „nebun”. Doar pastrarea vie astazi a idealului din alta lume al crestinismului, sau botezul ca adult, sau rugaciunea serioasa, sunt suficiente pentru a fi internat intr-un spital de nebuni in Uniunea Sovietica si in multe alte tari, iar aceste tari deschid calea pentru ca restul lumii se le urmeze.

Prin urmare, sa nu ne fie frica sa fim socotiti un pic „nebuni” de lume, si sa continuam a practica iubirea si iertarea crestina pe care lumea nu le va putea intelege niciodata, dar dupa care tanjeste in inima.








O zi minunata...

Azi e una dintre acele zile minunate:
In primul rand senin...

Apoi, am vazut primii ghiocei de la mine din curte

miercuri, 20 februarie 2008

Politici economice (Mises)




GRESEALA LUI MARX
Problemele celor din urma cu 200-250 ani:
  • "excedentul" de mana de lucru in agricultura si lipsa de materii prime.
"pe măsură ce populaţia rurală sporea, a apărut un surplus de persoane relativ la pământ. Pentru acest surplus de populaţie, oameni lipsiţi de averi moştenite, nu era destul de lucru în agricultură şi nici nu le era cu putinţă să se angajeze în industriile de procesare; mai marii oraşelor îi împiedicau s-o facă... Prin secolul al XVIII-lea, cei care nu aveau de lucru (doar in Anglia peste 1 milion, din totalul de 7 milioane) reprezentau o adevărată ameninţare la adresa ordinei sociale existente."
Inceputurile capitalismului

"În această situaţie socială îngrijorătoare s-au ivit începuturile capitalismului modern. O parte dintre acei indezirabili (care nu mai aveau de lucru in agricultura si nu erau lasati sa munceasca nici in fabrici), dintre acei oameni săraci, au încercat să organizeze mici ateliere, în care se puteau produce anumite lucruri. Aceasta a fost o inovaţie. Aceşti inovatori nu produceau bunuri scumpe, destinate exclusiv claselor superioare; ei produceau bunuri mai ieftine, pentru uzul tuturor. Şi aceasta a fost originea capitalismului, aşa cum îl cunoaştem astăzi. A fost începutul producţiei de masă, care este principiul fundamental al industriilor capitaliste. "

"Acesta este principiul fundamental al capitalismului, aşa cum există el astăzi în toate ţările care se bucură de un sistem dezvoltat de producţie în masă: marile firme de afaceri ... produc aproape exclusiv pentru a satisface dorinţele maselor."

"Libertatea de a intra în competiţie nu înseamnă ca poţi reuşi imitând sau copiind, pur şi simplu, exact ce au făcut alţii înaintea ta". Libertatea de a intra în competiţie cu firmele de căi ferate, de pildă, înseamnă că eşti liber să inventezi ceva, să faci ceva care va pune în dificultate căile ferate, astfel încât competitivitatea lor să devină foarte precară.

Dezvoltarea capitalismului constă în obţinerea de către toţi a dreptului de a servi clienţii mai bine şi/sau mai ieftin. Şi această metodă, acest principiu, a transformat întrega lume, într-un interval de timp relativ scurt, făcând cu putinţă o creştere fără precedent a populaţiei. În Anglia secolului al XVIII-lea, din roadele pământului nu puteau trăi decât şase milioane de oameni, la un nivel de trai foarte redus. Astăzi (1958 -- n. tr.), peste cincizeci de milioane de persoane se bucură de un nivel de trai mult mai ridicat chiar şi decât acela al persoanelor înstărite din secolul al XVIII-lea.

Cui ii e frica de capitalism?

Ura de capitalism nu s-a născut în mijlocul maselor, nici în mijlocul muncitorilor înşişi, ci în rândurile aristocraţiei posesoare de pământuri -- clasele superioare, nobilimea britanică şi cea continentală. Aceşti oameni reproşau capitalismului o împrejurare neplăcută pentru ei: la începutul secolului al XIX-lea, salariile sporite plătite de industriaşi muncitorilor forţau aristocraţia rurală să plătească salarii la fel de ridicate muncitorilor agricoli. Aristocraţia a atacat industriile criticând nivelul de trai al maselor de lucrători.

Astăzi, în ţările capitaliste, există o diferenţă relativ mică între nivelele de trai al aşa-ziselor clase superioare şi, respectiv, al celor inferioare; ambele se bucură de hrană, îmbrăcăminte şi adăpost. Dar în secolul al XVIII-lea şi mai devreme, diferenţa între reprezentantul clasei de mijloc şi reprezentantul clasei inferioare era că omul din clasa de mijloc avea încălţăminte, pe când cel din clasa inferioară nu avea. Astăzi, în Statele Unite, diferenţa între omul bogat şi omul sărac este adesea diferenţa dintre un Cadillac şi un Chevrolet.

Atacurile împotriva capitalismului -- în special în legătură cu salariile mai ridicate -- pornesc de la presupoziţia falsă că salariile ar fi, în ultimă instanţă, plătite de altcineva decât de angajaţii din fabrici.

Fiecare consumator trebuie, într-un fel sau în altul, să câştige banii pe care-i cheltuie, iar imensa majoritate a consumatorilor se compune tocmai din aceiaşi oameni care lucrează, ca angajaţi, în întreprinderile care produc lucrurile pe care ei le consumă. În regim capitalist, ratele salariale nu sunt stabilite de o clasă diferită de cea a persoanelor salariate; este vorba de unii şi aceeaşi oameni. Nu corporaţia hollywoodiană este cea care stabileşte salariul vedetei de cinema, ci oamenii care plătesc biletele de intrare la film.

În multe ţări există persoane care gândesc că este foarte injust ca un om care trebuie să susţină o familie cu mai mulţi copii să câştige acelaşi salariu cu un altul, care nu se întreţine decât pe sine însuşi. Dar întrebarea nu este dacă patronul ar trebui sau nu să-şi asume o mai mare responsabilitate în funcţie de mărimea familiei salariatului. Întrebarea pe care trebuie să o punem în acest caz este următoarea: Eşti dumneata, ca individ, gata să plăteşti mai mult pentru ceva, să zicem pentru o pâine, dacă ţi se spune că omul care produce această pâine are şase copii? O persoană sinceră va răspunde, cu siguranţă, negativ, spunând: "În principiu aş face-o, dar în fapt, dacă ar costa mai puţin, mai degrabă aş cumpăra pâinea produsă de omul fără copii." Realitatea este că, dacă cumpărătorii nu-i plătesc patronului suficient pentru ca acesta să-şi poată plăti angajaţii, devine imposibil ca afacerea sa să continue.


Capitalismul nu ofera sanse pentru muncitori?

Evocarea plină de dispreţ a capitalismului de către unii oameni, care-l prezintă ca pe un sistem destinat să-i înavuţească pe cei bogaţi şi să-i sărăcească pe cei săraci, este greşită de la un capăt la celălalt. Teza lui Marx privitoare la sosirea socialismului se baza pe ipoteza că muncitorii deveneau mai săraci, că masele deveneau mai lipsite de mijloace de subzistenţă şi că, în cele din urmă, întreaga avuţie a unei ţări avea să se concentreze în mâinile câtorva oameni, sau chiar ale unui singur om. Iar apoi masele de muncitori sărăcite se vor revolta şi vor expropria bogăţiile proprietarilor avuţi. Conform acestei doctrine a lui Karl Marx, în cadrul sistemului capitalist nu poate exista nici o şansă, nici o posibilitate de îmbunătăţire a condiţiilor de trai ale muncitorilor.
[...]
"Dacă privim în urmă, îndeosebi la istoria Angliei începând din 1865, constatăm că Marx s-a înşelat în toate privinţele. Nu există nici o ţară capitalistă occidentală în care condiţiile de trai ale maselor să nu fi cunoscut îmbunătăţiri fără precedent. Toate aceste progrese, din ultimii optzeci sau nouăzeci de ani, s-au făcut în ciuda pronosticurilor lui Karl Marx. Într-adevăr, socialiştii marxişti credeau că nivelul de trai al muncitorilor nu va putea fi niciodată ameliorat. Ei acceptaseră o teorie falsă, faimoasa "lege de fier a salariilor" -- lege care afirma că salariul muncitorului în regim capitalist nu poate depăşi cantitatea necesară pentru subzistenţa lui, astfel încât să poată presta servicii în întreprindere.

Marxiştii îşi susţineau teza după cum urmează: dacă ratele salariale ale muncitorilor cresc, ridicând salariile deasupra nivelului de subzistenţă, atunci muncitorii vor avea mai mulţi copii; şi aceşti copii, odată intraţi în rândurile forţei de muncă, vor spori numărul lucrătorilor până la pragul după care ratele salariale vor scădea, readucându-i pe muncitori la nivelul de subzistenţă -- la acel nivel minimal de supravieţuire, abia suficient pentru a împiedica populaţia să moară de inaniţie. Dar această idee a lui Marx, împărtăşită şi de mulţi alţi socialişti, se bizuie pe o imagine a muncitorului aidoma celei utilizate -- pe bună dreptate -- de biologi pentru a studia viaţa animalelor, de pildă a şoarecilor.


"O creştere a salariilor reale nu determină doar o creştere a populaţiei, ci şi, înainte de orice, o îmbunătăţire a nivelului mediu de trai. Iată de ce ne bucurăm astăzi de un nivel de trai mai ridicat în Europa Occidentală şi în Statele Unite decât în ţările în curs de dezvoltare, de pildă din Africa."

Este necesar să insistăm, însă, asupra faptului că acest nivel de trai mai ridicat depinde de capitalul real investit. Prosperitatea unei ţări este direct proporţională cu volumul de capital investit pe individ.
_______________________________
Orice ţară poate genera "miracole" economice asemănătoare, deşi trebuie să insist asupra faptului că redresarea economică nu provine din miracole; ea este consecinţa -- şi provine din adoptarea -- politicilor economice sănătoase.

(Ludwig von Mises - Politici economice. Gânduri pentru cei de azi şi cei de mâine. )

Omleta cu mamaliga si muschi afumat



Aveam o bucata de mamaliga ramasa de la pranz si niste branza de oaie.
Cu 3 oua si 3 felii de muschi afumat, mi-am propus sa fac o omleta pentru cina.
Mi-a venit mai tarziu ideea fotografierii, asa incat nu pot arata cam cata mamaliga era; cam o portie.



Am taiat muschiul bucatele, ca pentru pizza si l-am pus la prajit intr-o picatura de ulei, in tigaie.

In timp ce acesta sfaraia, am amestecat celelalte ingrediente intr-un castron, dupa cum se vede mai jos:




Dupa ce le-am amestecat bine, le-am adaugat peste muschiul care se rumenea, nu prea tare, sa nu se intareasca.


O OMLETA DE-LI-CIOA-SA!!!

Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu

Cum să ne privim aproapele. Despre dragostea cea curată, în Dumnezeu. Ce uşurime, ce stare de bine, ce fericită curăţie este atunci când omu...